Rolul testelor în evaluarea fundamentată științific
O evaluare psihologică reprezintă un proces complex, care presupune integrarea, interpretarea și analizarea unei varietăți de informații provenite din multiple surse și metode diferite: observații, anamneză, teste psihologice - verbale sau nonverbale, psihometrice sau proiective - analiza produselor activității individului, descrierea simptomelor și a problemelor actuale din perspectiva persoanei evaluate sau a altor persoane din cercul său apropiat.
Scopul fundamental al evaluării psihologice constă în înțelegerea caracteristicilor psihologice ale persoanei, a modului în care funcționează, inclusiv a profilului de personalitate.
De ce insist pe validare științifică
În calitate de psiholog, dețin licențe de utilizare pentru peste o sută de instrumente de evaluare pentru copii și adolescenți, validate pe grupe de vârstă și pe populația din România.
Cred cu tărie că psihodiagnosticele prezumtive, bazate pe flerul și pe experiența unui psiholog bun, pot și trebuie să fie validate științific - așa cum diagnosticul unui medic este sau nu confirmat de un RMN sau de o ecografie.
Testele recunoscute de comunitatea științifică respectă principiul utilizării mai multor metode și a mai multor surse de informare, principiu considerat în cercetarea actuală drept standardul de aur în evaluarea psihologică a copiilor și adolescenților.
Ce înseamnă asta pentru dumneavoastră
Aleg cu precădere astfel de instrumente pentru evaluarea cât mai acurată a copilului, dar și pentru implementarea unor programe de prevenție sau intervenție mai bine direcționate, cu un grad cât mai ridicat de precizie, siguranță și eficacitate.
Știu că părinții care aleg să își aducă copiii la psiholog au nevoie de încredere în deciziile lor. Sunt aici să ofer ajutor specializat, înțelegere și o atitudine constructivă, susținute de cele mai bune practici și cercetări.